Loma Linda este un oraş din sudul Californiei, în plină expansiune, aflat între două lumi dure. Ocupă o zonă aridă, unde ajung ultimele locuinţe din zona de extindere urbană a Los Angeles-ului. De aici încep marele deşerturi din zona de sud-vest.
Acesta este ţinutul şerpilor cu clopoţei - unde trăiesc două specii separate: şarpele cu clopoţei Southern Pacific şi şarpele cu clopoţei Red Diamond. Iar Loma Linda se află la perimetrul nordic al acestei regiuni.
Ambele specii pot să provoace dureri cumplite, disfuncţii definitive şi în unele cazuri este chiar necesară amputarea unui membru. ÃŽn cazuri extreme, aceste muşcături, dacă nu sunt tratate de urgenţă, pot chiar să ucidă un om.
La câteva ore de mers cu maşina din Loma Linda există patru alte specii de şerpi cu clopoţei - Mojave, Sidewinder, Speckled şi Western Diamondback. Ca să nu mai vorbim de alte animale potenţial mortale care trăiesc în aceste regiuni, de pildă păianjenul "văduva neagră" sau scorpionul.
Acolo unde aşezările umane intră tot mai adânc în habitatul natural al acestor prădători, care trăiesc aici de milioane de ani, este clar că vor apărea probleme…
Echipa de salvare Centrul Universitar Medical Loma Linda este locul unde s-a înfiinţat Venom ER - o secţie de urgenţă pentru victimele veninului. Aici medicii încearcă să salveze vieţile celor muşcaţi de şerpi sau alte animale veninoase.
Specialistul în venin de aici este dr Sean Bush - un profesor cu părul strâns în coadă, care aleargă în timpul său liber după turele de lucru cu automobilul său Mustang. ÃŽnsă aici se termină distracţia şi încep lucrurile serioase.
Cum populaţia din zonă creşte cu 6% pe an, iar şerpii cu clopoţei deja sunt în grădinile oamenilor, secţia de urgenţă Venom ER nu e un loc unde să te relaxezi.
Din păcate, şerpii nu îşi muşcă întotdeauna victimele în cele mai convenabile momente. Echipa de salvare acoperă peste 100.000 kilometri pătraţi, un teritoriu situat în cea mai mare parte în sălbăticie. Cea mai mare ameninţare la adresa vieţii unei victime ar fi timpul irosit aiurea.
Peste 100 paramedici şi ofiţeri operativi ai departamentului de pompieri se grăbesc să aducă victimele la Loma Linda Venom ER. Cea mai rapidă cale este cu elicopterul. Echipajul acestuia este însă atât de solicitat, încât acoperă anual o medie de 80.000 km străbătuţi în misiuni de salvare.
Lovitura fulgerătoare Din fericire, nu toate muşcăturile de şarpe reprezintă urgenţe. ÃŽn multe cazuri, şarpele nu ajunge să perforeze pielea. Sau, chiar dacă o perforează, este posibil să nu injecteze nici un pic de venin. Acestea se numesc "muşcături uscate".
De multe ori însă, colţii îşi ating menirea. ÃŽntr-o clipă, şarpele injectează în corpul victimei un cocktail mortal de proteine şi enzime, ca şi cum ar folosi un ac de seringă.
ÃŽn cazul muşcăturii unui şarpe cu clopoţei Southern Pacific, muşcătura este imediat înconjurată de umflături uriaşe. Membrul afectat evoluează treptat spre o nuanţă cumplită de negru, pe măsură ce veninul distruge ţesutul şi începe să îşi ucidă victime. Practic, o digeră din interior.
Dr. Bush explică algoritmul mortal care începe: "Creatin-kinasa (CK) este o enzimă care se găseşte în interiorul celulei musculare. Când celulele musculare sunt distruse, CK se scurge în sângele victimei, inundă rinichii şi îi "înfundă".
ÃŽn camera de gardă, dr. Bush inundă corpul victimei cu fluide şi încearcă să menţină organele vitale în stare de funcţionare. Pacientului i se administrează şi antivenin - anticorpi care sunt recoltaţi de la animale precum iepuri, cai sau capre, care sunt imuni la venin.
Recuperare după dezastru Contrar părerii larg răspândite, antiveninul nu este un leac miraculos. Pentru început, este greu de prezis impactul unei muşcături în funcţie de mărimea şarpelui - şi chiar efectele veninului în cazul mai multor indivizi din aceeaşi specie pot să difere.
Din cauză că avem tipuri de diferite de metabolism, fiecare dintre noi poate avea o altă reacţie la venin, ceea ce face ca efectul acestuia asupra victimelor să fie aproape imposibil de prezis.
Oamenii de ştiinţă consideră acum că veninul este mult mai complex decât îşi imaginau iniţial. Practic, veninul caută o "slăbiciune" în constituţia victimei, pe care să o poată exploata.
Unul dintre cele mai memorabile cazuri ale dr. Bush a fost un pacient muşcat de un şarpe cu clopoţei Southern Pacific, un "animal de companie" evadat. Totul a început cu o muşcătură agonizantă, de 15 secunde, care ar fi putut să îl coste viaţa.
După 70 ore critice şi o săptămână la terapie intensivă, pacientul încă mai suferea de un tremur violent, de parcă era posedat de un demon, la cinci zile după ce fusese muşcat. I s-au dat 58 fiole de antivenin Crofab. După ştiinţa doctorului Bush, un record mondial.
Recuperarea poate fi un proces îndelungat şi dificil după o muşcătură a unui şarpe cu clopoţei - cu condiţia ca victima să fie suficient de norocoasă şi să ajungă în viaţă până la secţia de urgenţă.
Victimele veninului – poza de blackangel, in Serpii · 13.6KB
_______________________________________ Nu e nimic mai trist decat tristetea unui om vesel
Şerpii au simbolizat de la începuturile omenirii tot ce este rău pe planeta noastră. Ei au fost de la bun început aşa numita bête noir, bestia neagră. Aceste reptile se încolăcesc şi se târăsc, se ascund în găuri şi privesc ţintă cu ochii lor sticloşi, care nu clipesc. Şi apoi mai au şi limbile despicate, care apar şi dispar dintre colţii ascuţiţi…
Dar sunt aceste motive suficiente oare pentru a ne stârni spaima şi ura primordială? Experţii consideră că nu.
Dar datele reale rămân totuşi valabile: şerpii veninoşi se numără printre cei mai mari ucigaşi de pe pământ. Ei pot să atace fără avertisment. Unii au un venin atât de puternic, încât dizolvă pielea umană la contact. Şerpii ucid peste 100.000 oameni în întreaga lume, anual - mai multe victime decât provoacă toate celelalte atacuri animale, combinate.
Totuşi, experţii ne spun că exagerăm. Cum e posibil?
Pentru început, majoritatea şerpilor îşi prind prada încolăcindu-se în jurul ei. Din aproximativ 2.500 specii de şerpi, mai puţin de un sfert sunt veninoşi.
Reacţie înarmată Mike Cardwell este şerif-adjunct şi colaborează îndeaproape cu secţia de urgenţă Loma Linda pentru victimele veninului. El a realizat un studiu pe termen lung, asupra a peste 1.200 şerpi cu clopoţei Mojave - una dintre cele mai celebre familii de reptile. Mike spune că reputaţia lor de animale agresive este greşit construită. Şerpii cu clopoţei au un venin relativ slab, prin comparaţie cu cel de viperă sau cobră.
"Aceşti şerpi nu au fost niciodată agresivi cu noi. De obicei, stau nemişcaţi. Uneori îşi scutură "clopoţeii" sau pleacă, alteori vin şi ne miros echipamentul sau picioarele, fără a demonstra nici un semn de agresiune."
Şerpii cu clopoţei atacă rapid, dar nu au o rază de atac mai mare de un metru. ÃŽn afara acestei raze de acţiune, suntem în destul de mare siguranţă.
Conform Universităţii din Florida, 7000 muşcături de şerpi veninoşi sunt raportate anual în Statele Unite. Dintre nefericitele victime, doar 2 la 1000 sunt cazuri fatale. Mai mulţi americani mor loviţi de fulger. De fapt, se estimează că jumătate din atacuri sunt "muşcături pe uscat", adică fără ca veninul să fie injectat victimei.
Mai puţin de 1% din muşcăturile de şarpe tratate corespunzător în ţările dezvoltate se soldează cu decese.
Oamenii de ştiinţă consideră că şerpii produc venin printr-o acţiune voluntară. Deci atacurile împotriva omului - care, se spune, este prea mare pentru a reprezenta o pradă corespunzătoare - sunt mai degrabă produse ca o reacţie defensivă, un avertisment care urmăreşte doar să îndepărteze această ameninţare intimidantă.
Cardwell este de acord. El nu îşi poate închipui de ce un animal care stă atât de aproape de pământ ar vrea să se ia la harţă cu un animal de peste 1,60 m înălţime.
Injecţie mortală Şerpii din deşerturile din sud-vestul Americii sunt specialişti în ambuscadă. Prada lor este alcătuită din şopârle şi mici mamifere care îşi fac tuneluri în nisipul deşertului, pentru a scăpa de căldura soarelui.
Toţi şerpii au o salivă foarte puternică. Această trăsătură comună le permite să îşi înghită prada întreagă şi să o digere chimic, pe măsură ce înaintează prin corpul lor lipsit de membre. Dar şerpii veninoşi mai au un truc în mânecă - sau, mai degrabă, în colţi.
O provizie de proteine şi enzime este injectată eficient prin colţii lor ascuţiţi ca nişte ace, ajungând direct în sângele victimei. Veninul distruge ţesuturile, ucide prada şi iniţiază digestia chiar înainte ca victima să se prăbuşească la pământ. Moartea nu se produce instantaneu.
Victima şarpelui va încerca să scape după ce a fost muşcată, însă mişcările sale vor fi îngreunate de doza de venin care ar putea fi chiar fatală.
Şarpele nu face altceva decât să urmeze mirosul puternic al propriei sale salive. ÃŽn final, îşi prinde prada, o devorează întreagă, fără să rişte să fie rănit, cum riscă alte animale de pradă dacă "masa" lor opune prea multă rezistenţă.
Care e otrava dumneavoastră? Veninul de şarpe poate fi împărţit în principiu în trei tipuri: hemotoxic, neurotoxic şi hemolitic, în funcţie de efectul veninului asupra corpului victimei.
* Hemotoxinele - sparg vasele de sânge şi provoacă hemoragii interne. * Neurotoxinele - acţionează asupra sistemului nervos, afectând mai întâi reacţia muşchilor implicaţi în digestie, văz sau respiraţie. * Hemolisine - dizolvă celulele roşii de sânge şi le împiedică să ajute sângele să se mai coaguleze.
Totuşi, veninul este mai complex decât şi-au imaginat iniţial oamenii de ştiinţă. Unii şerpi au chiar un cocktail de două sau mai multe asemenea ingrediente mortale.
Iniţial s-a crezut că un grup aparte de şerpi cu clopoţei Mojave au un venin cu neurotoxine. Apoi însă şi altă specie a ajuns la secţia de urgenţă, demonstrând că poate provoca aceleaşi simptome.
La început, experţii nu au ştiut dacă speciile de şerpi se încrucişau între ele sau pur şi simplu evoluau. Deşi cercetătorii nu au explicat încă foarte clar formula diverselor veninuri, acum se consideră că proprietăţile veninului sunt flexibile, iar formula sa se poate schimba zilnic, pe măsură ce şarpele îmbătrâneşte, sau chiar în funcţie de momentul când a ingerat ultima masă.
Şi astfel, misterioasa saga a şerpilor continuă…
Victimele veninului – poza de blackangel, in Serpii · 7.6KB
_______________________________________ Nu e nimic mai trist decat tristetea unui om vesel
Ca toate reptilele, mamba negru este un animal cu sânge rece, care se bazează pe căldura exterioară pentru a-şi menţine temperatura corpului. Este văzut adesea în Africa stând la soare, fie pe o creangă joasă, fie pe o stâncă.
Mamba negru se deplasează foarte rapid pe sol sau de-a lungul ramurilor copacilor, când vânează. Poate să îşi ridice capul până la înălţimea de un metru deasupra solului, când atacă. Are văzul foarte bine dezvoltat şi îşi atacă fulgerător prada - rozătoare, lilieci, păsări şi şopârle - lăsând veninul puternic să anihileze definitiv animalul respectiv.
Veninul de mamba negru conţine neurotoxine şi cardiotoxine, care atacă sistemul nervos, creierul şi inima. Muşcătura este periculoasă pentru om dacă aceste simptome apar în decurs de o oră de la producerea muşcăturii. Victima are probleme pulmonare, convulsii, intră în comă şi apoi moare.
Masculii pot străbate distanţe mari căutând femelele, care depun între 10 şi 25 de ouă, de obicei în hăţişuri de vegetaţie în descompunere. Vegetaţia care se descompune eliberează căldură, care ajută ouăle să se încălzească, grăbind astfel momentul eclozării. Puii sunt imediat independenţi şi pot să prindă singuri o pradă de mărimea unui mic şobolan. ÃŽn decurs de un an, puii ating 2 metri lungime. Mamba negru poate trăi până la 12 ani în captivitate.
Victimele veninului – poza de blackangel, in Serpii · 14.6KB
_______________________________________ Nu e nimic mai trist decat tristetea unui om vesel
